Cazurile de tuberculoză, în scădere. Anul trecut, numărul bolnavilor s-a diminuat cu aproape 40% față de 2017

Tot mai puține persoane din raionul Nisporeni suferă de tuberculoză. Datele principalei instituții medicale arată că anul trecut, 74 de oameni au contractat boala sau cu aproape 40 la sută mai puțini decât în 2017. Medicii spun că scăderea esențială se datorează mai multor factori, inclusiv numeroaselor campanii de prevenire a bolii desfășurate în ultimii doi ani.

Medicii spun că s-au concetrat mai mult pe prevenirea bolii, după ce în anul 2017, raionul Nisporeni a ocupat locul întâi în țară, privind rata de îmbolnăvire cu tuberculoză. Iar rezultatele campaniilor inițiate de Spitalul Raional Nisporeni nu au întârzit să apără. În 2018 au fost înregistrați 74 de bolnavi sau cu 25 mai puțini decât în 2017, iar raionul nostru a coborât zece trepte în topul ratei de îmbolnăvire cu această maladie.

”Pe parcursul anului 2018 s-au adresat mai mulți, dar s-a pus diagnosticul de tuberculoză la 62 de persoane plus recidivarea procesului în 12 cazuri, adică 74 de persoane. Anul trecut am avut patru copii, toți din contact. Chiar niciodată nu am avut așa mici, de trei ani, patru ani. După gen, bineînțeles sunt mai mulți bărbați, dar avem și femei de vârstă fertilă, în special migrante,” a comunicat medicul ftiziopulmonolog al Spitalului Raional Nisporeni, Nina Ioniță.

Îmbucărător este și faptul că 85 de nisporenieni, diagnosticați cu tuberculoză, au reușit anul trecut să înfrunte maladia.

”Noi anul trecut am finisat cu succes la 85 de oameni tratamentul, adică sunt vindecați, sunt ok, s-au încadrat în societate bine. Un număr destul de bun. Ce a fost bine în 2018 și de ce a scăzut numărul? Noi am continuat activitatea, nu ne-am oprit la ceea ce s-a atins în 2017. Noi am încercat să-i scoatem din fiecare căsuță pe cei care nu au binevoit să vină de sine stătător,” a specificat medicul ftiziopulmonolog al Spitalului Raional Nisporeni, Nina Ioniță.

De la începtul acestui an, 20 de oameni s-au îmbolnăvit de tuberculoză.

”Am fost la Chișinău până acum. Și de la Chișinău am venit înapoi. Am trecut aici renghenul, dar aici mi-au găsit că sunt bolnav de tuberculoză. Dar eu de unde știu ce-i asta? De tușit mai tușesc. ”

”Noi ne tratăm la Chișinău. Avem corpusul nostru medical. Suntem obligați. Să nu îmbolnăvim de tuberculoză. ”

Iar alți în jur de 120 de pacienți spun că așteaptă cu sufletul la gură rezultatele investigațiilor medicale. Acestea vor arată dacă ei suferă sau nu de această boală.

”Trebuie să ne tratăm că avem copii de crescut. – Câți copii aveți?- Trei. Am dat analize de sânge, toate care trebuiesc. Așteptăm rezultatele să vedem ce va fi până la urmă. Urma  alege tot. Trebuia de mai de mult să dăm analizele. ”

”Să dăm analize. – Ce analize dați? – Pentru tuberculoză. Dacă fumez mai tușesc și se mai curăță. Eu am slujit, sunt veteran de două războaie și am stat prin tranșee. Acolo a fost multă malerie, gălbănări în Afganistan. ”

Persoanele bolnave de tuberculoză sunt tratate gratuit. Mai mult, aceștia beneficiază, la fel, fără bani de consiliere psihologică în cadrul unui Centru de Suport deschis, acum doi ani, în orașul Nisporeni.

”Pacientul vine pe perioada de tratament și beneficiază de suport medicamentos, adică ce ține de tratamentul medical și suport psihologic, unde pacientului i se acordă confidențialitate. Pacientul participă la mai multe ședințe de consiliere psihologică, unde se discută probleme ce vizează de tratament,” a menționat psihologul Spitalului Raional Nisporeni, Anastasia Postolache.

Datele Ministerului Sănătății arată că în Republica Moldova au fost înregistrate în 2018, 3300 de cazuri de tuberculoză, iar 70 la sută dintre pacienți sunt de gen masculin.

 

Sursa:canal2.md